Despre chibiţi

În această seară am descoperit o nouă categorie de chibiţi şi anume, CHIBIŢUL LA TELEFON. Din câte ştiam eu chibiţul este o persoană care asistă la un joc de cărţi, la o partidă de şah, de table, la un joc în general, fără să ia parte efectiv la jocul respectiv, dar frecvent sfătuind cum să joace pe unul dintre jucători. Că suntem o naţie de chibiţi şi că ne preocupă în modul cel mai serios de ceea ce are sau nu are şi de ceea ce face sau nu face vecinul, o ştiam. Cu fruntea-ngustă, creierul cât nuca şi cu un ultim neuron, blazat şi el dealtfel, chibiţul stă pe margine, mâinile până la coate în buzunar, bagă seminţe la greu şi în lipsă de alte preocupări, chibiţează. Parcă-l vezi cum stă el aşa gânditor, mişcându-şi capul într-o parte şi alta, dar uşor să nu-şi zgândăre neuronul indiferent, din când în când ridicând din sprânceana. Adevărul e la el, are exclusivitate. Se străduieşte să-şi reţină cuvintele ducându-şi mâna la gură, dar nu rezistă. Nu poate sta nepăsător văzând cum se duce totul la vale. Nu poate sta deoparte tocmai atunci când oamenii din jurul lui au nevoie de o pildă. Şi îi scapă. Pilda. Îl vezi apoi cum, uşurat de greutatea imensă care-i apăsa gândirea, afişeaza nepreţuitul zâmbet bovin. Dar repet, toate astea le ştiam valabile atunci când are loc un joc de carţi, de şah, de table etc. Însă chibiţatul pe marginea unei convorbiri telefonice e ceva nou pentru mine şi recunosc, mă depăşeşte.

P.S. Pe la mine prin cartier se spune că chibiţul are trei obligaţii, şi anume: să tacă, să aibă ţigări şi să nu-i miroasă picioarele.Pe prima n-ai îndeplinit-o - ai trăncănit intr-una, sper ca pe celelalte două să le fi dus la bun sfârşit.
P.P.S. Şi mai sper că veţi parcurge aceste rânduri cu zâmbetul pe buze şi că, inteligenţi cum vă ştiu, veţi privi totul cu detaşare şi nu vă veţi supăra.
P.P.P.S. Oare veţi reuşi?... Ramâne de văzut.