Povestioara; sau poate ca ai dreptate, sunt dificil...

"Esti foarte dificil pentru mine", spuse ea punand astfel capat dialogului dintre ei, un dialog purtat in mai multe randuri, dar numai pe net sau la telefon. Discutiile purtate erau banale, de genul: ce mai faci?, cum e vremea pe la tine?, ce muzica asculti?, cu ce te ocupi? etc. N-au apucat sa se intalneasca "face to face". Ea s-a saturat sa mai astepte un raspuns afirmativ la invitatiile facute. El gasea mereu, nu stiu de ce, tot felul de scuze pentru a evita intalnirea, fiind totodata sigur ca pe ea o va gasi acolo mereu. Dar, surpriza, intr-o zi ea nu a mai fost acolo. Cum e posibil asa ceva, sa nu fie ea acolo, sa nu-l astepte tocmai pe el? Uite ca e posibil! Se pare ca el ar fi invatat ceva din toata tarasenia asta, dar ea a considerat (dupa unii pe buna dreptate) ca e prea tarziu. Oare de ce dam aproape mereu vrabia din mana pe cioara de pe gard? Oare de ce alergam aproape mereu dupa doi iepuri uitand ca nu vom prinde nici unul? Oare de ce aproape mereu ne dam seama ca tinem la cineva doar in momentul in care nu-l mai avem? Oare de ce aproape mereu ne batem joc de noi spunand nu, atunci cand inima spune da? Chiar, oare de ce......