Zapada care a cazut astazi m-a facut sa rememorez iernile copilariei si trairile mele de atunci. Imi aduc aminte cum, seara inainte de culcare, priveam pe fereastra zapada care nu contenea sa cada, iar eu eram atat de bucuros ca a doua zi urma sa merg cu tata la plimbare cu sania. Dimineata, tata ma infofolea cum se pricepea el mai bine si eram gata de plecare. Aveam o sanie micuta, de lemn. Tata se chinuia sa potriveasca funia in asa fel incat sa nu se loveasca cu picioarele de botul saniei. Mergeam in parcul IOR si pana dupa amiaza era veselie generala. Bineinteles ca acolo erau foarte multi copii, asa ca incepeau intrecerile, discutiile de genul cine are sania cea mai tare, a cui aluneca mai repede, cine e primul, cine e ultimul si tot asa. Dupa amiaza, uzi si inghetati, cu foamea-n gat, o luam spre casa. Desi circulau oameni, autobuze, masini, eu nu auzeam decat cum scartaia zapada sub greutatea pasilor facuti de tata. In rest liniste, parca toata lumea vorbea in soapta sa nu-mi tulbure gandurile. Urmaream din cand in cand urmele lasate in zapada de bocancii tatei si imi faceam deja planuri pentru a doua zi. Cum intram pe usa, mama care ne astepta cu masa pregatita, incepea sa il certe pe tata ca m-a tinut in frig atata timp, ca o sa racesc, si alte chestii de genul asta, pe care oricum tata si cu mine nu le luam in seama. Gandul nostru era la ceea ce urma sa facem a doua zi.
