Am început să mă obişnuiesc cu absenţa ta. Încerc, în fiecare zi, să-mi umplu timpul cu tot felul de activităţi astfel încât gândul să nu-mi mai zboare către tine. Dar vine seara, seara e cel mai greu, suferinţa îşi cere drepturile. Încerc să adorm, dar somnul refuză să vină. Pendulul ticăie sacadat, îi aud fiecare mişcare şi simt cum o sumedenie de întrebări mă invadează. Întrebări care se agită în capul meu ca nişte albine atunci când au descoperit un intrus in stup. Încerc să le ordonez şi caut răspunsuri, dar încercările mele sunt zadarnice, nu fac decât să mă obosească. În sfârşit, adorm. Astfel gândurile se potolesc. Dar vine dimineaţa şi încep să zumzăie iarăşi. Începe un nou supliciu. Somn uşor!
