Dialog, in fata blocului in care locuiesc, intre mama si fiu. Mama isi dojenea progenitura ca la nu stiu ce materii avea media cinci spre deosebire de altele la care avea medii de sapte si opt.
"Daca si la astea", ii spunea nefericita mama, "aveai si tu opt sau macar sapte, alta era situatia".
E clar, mi-am zis, nici din punctul asta de vedere nu s-a schimbat nimic. Daca la o materie ai nota sapte si la alta cinci, cei mai multi dintre parinti iti vor spune sa te axezi pe materia la care stai mai prost, sa-ti cresti nota "macar la sapte". Auzi tu, "macar la sapte"! Ca si cum ti-ar cere: " dragul nostru, am observat ca esti mediu in aproape tot ceea ce faci. Daca faci din cinci, sapte vei fi perfect. Un mediocru perfect, comun, banal, pregatit pentru viata. Integrat perfect intr-o masa de oameni identici, monotoni. Sa nu cumva sa-ti treaca prin cap sa observi la ce materie esti mai bun si daca cumva se intampla sa observi, sa nu-ti treaca prin cap sa incerci sa ai zece la aceea materie, uitand de materiile la care ai cinci, care nu iti plac si care sigur nu iti vor folosi mai tarziu. Daca faci asa ceva exista riscul sa-ti dai seama ca esti genial si chiar sa reusesti in viata. Si cine ar vrea sa se intample una ca asta?"
Eu nu mai am nimic de comentat. Poate aveti voi!
