A nins la munte. In sfarsit.

Am inteles ca a nins la munte. Cat pot sa ma bucur. Vreau sa fiu intr-un tren care sa ma duca spre munte, sa stiu ca in cateva ore pot sa schiez dupa care sa lenevesc intr-o cabana, cu o cana de ceai fierbinte sau, de ce nu, cu o cana de vin fiert in fata, sa pot sa privesc pe fereastra nebunia fulgilor de zapada si norii cum se aduna. Mi-e dor de schiurile mele, de tavalelile prin zapada care ma uda pana la piele, de telescaunul si de noptile geroase din Parang. Si jur ca voi ajunge iarasi acolo in iarna asta.

Dar pana atunci trebuie sa ma multumesc cu cafeluta de la ora 17. Savurata de aceasta data singur. Oricum dupa ora 17 nu prea mai e nimeni prin firma.

Nedumerire

De dimineata, in timp ce savuram binecuvantata cafeluta, vorbeam cu un coleg caruia i-am spus ca mi-am facut blog. A fost curios sa citeasca ce-am scris. La final, in timp ce se pregatea sa paraseasca incaperea in care ne aflam, a "decretat" cu un aer superior: hm, tu nu vezi ca nu ai nici macar un comentariu?

Si atunci m-am intrebat si eu: nu e suficient ca am cititori, de ce mi-as dori sa am si comentarii ? Va multumesc si va astept sa ma vizitati.

O zi de marti black & white

Credeam ca nu o sa mai am forta sa scriu ceva in legatura cu ziua ce tocmai s-a sfarsit, dar iata ca m-am inselat. Dimineata neagra. Am fost sunat si anuntat ca a incetat din viata un mare om, un om care pentru mine a fost ca un parinte. Profesorul de matematica din generala. Avea o varsta inaintata, forta fizica il parasise de mult timp, dar gandirea sclipitoare si-a pastrat-o pana in ultima clipa. Il vizitam saptamanal, ultima oara vineri seara, am vorbit putin despre ce se mai intampla prin lume, era slabit, se putea vedea asta fara prea mari eforturi. Ne-am despartit cu fagaduinta din partea mea ca ne vom revedea vinerea viitoare. Dumnezeu ne-a incurcat insa  planurile. N-am apucat sa-i multumesc indeajuns pentru tot ce a insemnat pentru mine. Va multumesc DOMNULE PROFESOR pentru faptul ca mi-ati acordat onoarea de a ma considera unul dintre prietenii dumnevoastra. Dumnezeu sa va ierte, Dumnezeu sa va odihneasca!

Spre seara am participat, pentru ca apucasem sa promit, dar va marturisesc ca nu mai aveam nici un chef, la ziua unui fost coleg de facultate cu care am ramas in relatii foarte bune. Totul a fost minunat si bineinteles ca am respectat ritualul stabilit odata cu sustinerea lucrarii de diploma: un pahar de Jack Daniel's cu gheata si un trabuc Dunhill, trabuc din care ne-am "ospatat" patru indivizi.  

Am ajuns acasa destul de tarziu, hotarat sa nu mai fac absolut nimic, sa ma culc, dar iata ca microbul nu m-a lasat. 

Era sa uit. Astazi am incercat sa reiau legatura cu o persoana pe care am cunoscut-o pe net si cu care nu am vorbit decat pe mess si la telefon, dar pe care am suparat-o atat de tare incat am reusit sa o determin sa nu mai vrea sa vorbeasca cu mine. Cred ca numai eu sunt in stare sa supar pe cineva in asemenea hal incat, fara sa ne cunoastem personal, sa nu mai vrea sa stea de vorba cu mine nici pe mess. Nu stiu daca va citi vreodata ce am scris eu acum, dar un lucru este cert pentru mine, in sensul ca vreau sa-i spun doar atat: TE ROG FRUMOS SA MA IERTI !