Delirul de vineri seară

Suntem capabili chiar de orice pentru a supravieţui? Chiar să nu ne mai pese de nimic, de nimeni? Am devenit egoişti, necomunicativi, iresponsabili?

Ne pierdem vremea cu cei care nu ne merită timpul şi gândurile.
Alergăm disperaţi de la o întâlnire la alta, de la un loc de muncă la altul şi în ciuda acestui lucru nu facem nici un efort pentru ceea ce ne dorim cu adevărat. Uităm că lucrurile bune se obţin cu efort şi fără comoditate.

E mai uşor să pozăm în victime. Cea mai simplă scuză pentru haosul pe care-l creăm în prejma noastră. Nu ne permite îngâmfarea să recunoaştem că suntem depăşiţi în anumite momente. Nu mai ştim să spunem nu.

Devenim neloiali prietenilor vechi pentru că avem alţii noi. Dar păstrăm relaţiile vechi. Lăsăm întotdeauna o uşiţă deschisă pentru că, nu-i aşa, nu se ştie niciodată când ai nevoie de el sau de ea. Nu avem forţa ca, privind lucrurile în faţă, să spunem: gata, s-a terminat! Ne e frică de rupturi pentru că ele aduc decepţii, remuşcări şi trebuie să ai curaj pentru a-ţi asuma în totalitate antipatia ori lipsa de consideraţie a cuiva. Se poartă să placi, nu să fi nesuferit.

Perpetuăm ideile preconcepute, ura, jignim adesea (la asta suntem campioni mondiali - este uimitoare uşurinţa cu care jignim şi cu care ne catalogăm cunoştinţele), ocolim lucrurile bune şi le căutăm pe cele comode. Să căutăm să construim ceva bun înseamnă provocare, iar provocarea asta cere efort şi în acelaşi timp şi asumarea unui eventual eşec.
Adevărul nu are o garanţie certă. El depinde în mare măsură de credibilitatea celui ce îl enunţă. Când intri în posesia lui trebuie să fi cu băgare de seamă, altfel te trezeşti cu un produs gata expirat. Făgăduielile, promisiunile sunt cuvinte rostite ca oricare altele, rostite pentru a fi uitate. Dacă cel căruia i s-a făgăduit ceva nu uită, neşansa lui.

E greu, e din ce în ce mai greu să te distanţezi de teoriile care te susţin într-o lume în care rămâne în viaţă cel mai bun. Dar nu e imposibil să găsim parteneri pe măsura noastră, oameni în prejma cărora să simţim că timpul petrecut nu reprezintă o pierdere, ci din contră, un câştig. Nu e obligatoriu să fim în relaţii afectuoase cu toată lumea. Asta chiar reprezintă o pierdere de timp.