Interviu

Aţi observat vreodată că, mai mereu, cu cât firma care vrea să angajeze este mai mică şi postul mai prost plătit, cu atât interviul e mai complex, ca să nu mai vorbesc de pretenţiile angajatorului care sunt exagerate.

La o multinaţională, pe post de manager, te poţi angaja în cinci minute. Prezinţi un CV, răspunzi la două-trei întrebări şi gata, eşti angajat. Situaţia se complică în momentul când vrei să te angajezi femeie de serviciu la aprozar.
Două ore de interviu: test pentru stabilirea coeficientului de inteligenţă, o problemă dată cu un an în urmă la olimpiada de fizică, o traducere dintr-o limbă de circulaţie internaţională şi un scurt eseu pe marginea romanului Ulise al lui James Joyce. În plus apar întrebările tâmpe, întrebări care te fac să te gândeşti cât se poate de bine dacă îţi doreşti sau nu să lucrezi la acea firmă.

Un exemplu ar fi: Ce salariu v-aţi dori? Imposibil de răspuns corect. Dacă spui un salariu prea mic, eşti prost, dacă preconizezi o sumă prea mare, ai tupeu, iar dacă ceri exact suma la care se gândiseră şi ei eşti previzibil şi bineînţeles lipsit de ambiţie.

Alt exemplu: Aveţi probleme cu drogurile ori cu alcoolul? Ce dracu' să răspunzi la o asemenea întrebare. Cei care încearcă să obţină o slujbă vor încerca să scoată în evidenţă alte calităţi pe care le posedă, mai puţin pe aceea că sunt capabili să bage sub masă schimbul trei de la fostele uzine Griviţa.

Tot din categoria întrebărilor stupide intră şi aceea prin care eşti rugat să dezvălui care a fost cel mai neplăcut moment din viaţa ta. Au impresia că vei fi sincer şi vei recunoaşte că a fost atunci când, la serviciul anterior, te-a prins şeful culcându-te cu secretara pe biroul lui.

Mai există şi faza când, în timpul interviului, eşti lăsat singur în camera, iar cei care vor să te angajeze îţi studiază mişcările dintr-o cameră alăturată. Nu înţeleg care e şpilul, dar cred că, dacă te uiţi pe pereţi, nu ai cum să scapi postul de manager.