Mă gândeam în seara asta câte fapte bune s-ar putea întâmpla dacă ar exista mai multă înțelegere între cei ce poartă un dialog. De regulă, dialogurile se poartă având ca obiectiv rezolvarea unei probleme. Între persoane care au păreri neasemănătoare. Și tot de regulă, nu există convingerea că problema va fi rezolvată. În marea majoritate a cazurilor în locul dialogului apare monologul. Ori morala. Care sunt total inutile, reprezentând doar pierdere de timp, pentru că partenerul de dialog are și el o părere proprie.
Sunt situații când, după un monolog moralizator, unul dintre participanți să procedeze exact pe dos. Așa cum procedează un copil căruia îi spui să nu facă un anumit lucru și el tocmai ce i-ai interzis va face.
Mai apare și situația când, din cauza opiniilor diferite, a orgoliilor, controversele nu mai au nici o treabă cu contextul ducând la rupturi de neocolit și fără nici o urmă de regret.
Dreptul la opinie îl avem toți. Nu e normal să ne fie încălcat acest drept, să ni se impună păreri. Așa apar neînțelegeri între generații, între copii și adulți și de ce nu, între șefi și subalterni. Nesocotind părerea cuiva nu faci decât să-i incalci dreptul la liberă exprimare, la afișarea personalității, a propriei libertăți. Hotărârile bune se iau de comun acord, nu după mintea celui care este mai puternic. Soluțiile, dacă nu sunt acceptate, pot face mai mult rău decât bine. Ca și cum am introduce un organ străin unui pacient care nu este compatibil cu acel organ. În loc să-l salvăm, îl omorâm.
În ceea ce mă privește, mă indispun de fiecare dată când sunt pus în situația de a accepta dorințele unei persoane ca și cum ar fi ale mele. Asta e! E opinia mea și acest drept nu-l voi ceda în nici o împrejurare, nimănui. Ar însemna să nu mai fiu eu, să nu mai am identitate. Dialogul trebuie să aibă loc fără restricții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu