M-am tot gândit zilele astea dacă sunt un om normal. Așa cum mă pretind. Să fiu sincer am avut oareșce ezitări în a-mi răspunde. Cred că pentru nivelul meu de exigență nu sunt suficient de normal.
Dar având în vedere lumea în care trăim...ce mai contează! O lume în plină derivă și atât de lipsită de repere. Si eu să mă raportez la ea? Mai bine, nu! Tare mi-aș dori să nu trăiesc vreodată acel sentiment al individului care își face treaba scrupulos și este pus în situația de a se indigna că alții o duc mult mai bine mergând pe căi nu tocmai corecte.
Fiindcă am vorbit de normalitate, mă urmărește încă, o discuție auzită dimineață în fața blocului, în care un individ de vreo 55 de ani îi spunea cu necaz altuia: da' o să plătească pentru asta, da? Sigur o să plătească! Se simțea atâta mânie, atâta amărăciune în glasul lui! Și în același timp și o satisfacție răutăcioasă. Mi-a lăsat impresia unui om limitat și mi-am spus că e jalnic să ajungi așa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu