Agreez oamenii deciși. Îi agreez în asemenea măsură încât dacă ar veni la mine vreunul care este convins de faptul că sunt idiot și mi-ar declara asta pe un ton credibil, aș putea chiar să-l consider simpatic.
Parcă îmi plac totuși și oamenii indeciși. Aceștia par mai umani. Ați observat cât de rapid găsim scuză atunci când facem vreo trăsnaie? Am greșit, sunt doar un om ori știu că m-am răzgândit de mii de ori...sunt doar un om și așa mai departe.
Așa după cum vă spuneam îmi plac și unii și alții dar, dacă ar fi să fac o alegere, fără să stau o clipă pe gânduri i-aș alege pe cei deciși, care știu ce vor. Pe acei îndărătnici, care n-au poftă să piardă doar pentru că lumea în care trăim are impresia că a ști să pierzi exprimă demnitate. Pe aceia care cred în ceea ce fac chiar dacă cei din jur îi consideră nebuni. De multe ori am văzut nebuni care nici nu își puteau imagina că anumite lucruri sunt considerate din start imposibile. Și ce mai apreciez la acești nebuni este tăria cu care cred că lumea este a lor și că nepoftiții sunt ceilalți. Toți ceilalți.
Într-o discuție cu un cardinal, Napoleon l-a întrebat: Vedeți steaua aceea? Deoarece pe cer nu se vedea nimic, cardinalul a răspuns firesc: Nu. Napoleon a replicat: Ei bine, cât timp voi fi singurul care o vede îmi voi urma drumul și nu voi suporta obiecții.
Este lucrul pe care vi-l doresc și vouă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu