Am urmărit în seara asta pe posturile tv mai multe reclame. Concluzia este că sunt sub orice critică! Și la reclame ne plasăm tot în zona mediocrității. Chiar mă întreb cine plătește atâția bani pentru niște reclame care nu reușesc altceva decât să te scoată din sărite. Mediocritate care se regăsește și în alte domenii. Sunt curios dacă ar avea loc un sondaj, care ar fi procentul celor care muncesc pe bune în comparație cu cei care muncesc să le treacă timpul. Ca o paranteză, la firma unde lucrez, unul dintre paznici, de fiecare dată când îl întreb ce face, îmi răspunde: vechime.
Poate că mulți nu veți fi de acord cu ceea ce scriu, dar voi scrie oricum. Poate mai există cineva care să gândească la fel.
Poate că mulți nu veți fi de acord cu ceea ce scriu, dar voi scrie oricum. Poate mai există cineva care să gândească la fel.
Oare câți dintre noi atunci când muncesc o fac ca și cum ar fi afacerea lor? Cu siguranță că nu câștigi ca și cum ar fi afacerea ta, dar muncind așa ca să treacă timpul faci un rău firmei la care ești angajat, ceea ce face ca la un moment dat firma să nu mai aibă posibilitatea să te plătească. Este un lucru cât se poate de simplu și care trebuie priceput odată pentru totdeauna. Gândiți-vă ce se întâmplă acum la CFR, câți oameni vor avea contractul de muncă desfăcut. Și gândiți-vă și la Nașul din tren și de câte ori a luat șpagă. Câteodată mă întreb: când își vor da oamenii seama că dacă își fac treaba cum trebuie își fac lor un bine? Când își vor da seama că numai cei certați cu mediocritatea ajung să aibă rezultate. Că, doar cei ce vor să facă totul cât mai bine în domeniul în care lucrează, ajung să se bucure de reușita muncii lor.
Să renunțăm odată la gândirea merge și așa, pentru că nu vom face decât să-i îmbogățim pe alții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu