Am fost trezit de dimineaţă de un zgomot bizar. M-am ridicat din pat, am ieşit în balcon şi privind afară am constatat că plouă, plouă mărunt.
O picătură mi-a atins obrazul şi a făcut să-mi vină în minte ploile din copilărie. Ploile în care mă jucam până când mama venea după mine să mă bage în casă pentru că eram murdar din cap până-n picioare. Ploile în care nu-mi păsa că mă voi îmbolnăvi şi nici că mă murdăresc. Îmi aduc aminte că aveam o plăcere nebună să mă joc în toate băltoacele rămase în urma ploii, să construiesc şanţuri pe marginea străzii şi să privesc cum curge apa dinspre stradă spre şanţ. Apărea apoi curcubeul şi împreună cu ceilalţi copii priveam fascinaţi măiestria îmbinării culorilor. Dintr-o dată pe stradă nu mai era nimeni, doar noi copiii. Unul câte unul, ne retrăgeam uzi şi obosiţi la casele noastre. Făceam o baie fierbinte şi mă pregăteam de culcare cu gândul, încă, la miracolul ploii. Curcubeul.
Mă trezesc dintr-o dată din acest vis şi trec înapoi în pat...mă aşteaptă o zi lungă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu