Există?

…şi să mă vrea aşa cum sunt.
Să nu-mi spună că sunt nebun, cu plecările mele săptămânale la pescuit şi la meciurile de fotbal. Să nu strâmbe din năsuc atunci când, împreună cu vreun amic, "afumăm" sufrageria stând la taclale cu un păhărel de wiskey în faţă şi un trabuc în mână.

Să o iubesc aşa cum este, iar ea să fie fermecătoare. Atentă, plină de detalii, în fiecare zi, pentru totdeauna. 

Şi, chiar dacă ştiu că mă iubeşte, vreau să aflu asta în fiecare zi. Ca pe o temă nouă. Să o iubesc diferit, începând cu fiecare zori de zi, după ce am face dragoste.

Să ne sărutăm peste farfuria de la cină şi să-mi spună orice, iar eu să-i mulţumesc spunându-i cât de minunată este.

Să fie motivul meu pentru tot ceea ce fac, pentru tot ceea ce îmi doresc. Şi în primul rând, să fie dovada mea de iubire. Că iubirea există.

Să fie mai mult decât o femeie. Să fie femeia care iubeşte din tot sufletul - pe mine, oamenii, lucrurile simple, viaţa.

Să se gâdile.

Să fie fericită cu mine, pentru mine.

E mult?