Dialog purtat în vis

-Cum îți mai este astăzi?

-Bine. Mă simt bine.

-Nu-mi doresc să fiu mințit, așa că nu accept. Așadar, cum îți este astăzi?

-Am o stare de nesiguranță. Îmi doresc mult să apară ceva intens în viața mea, de care să ma leg. Mă tot păcălesc că îmi este bine, zâmbesc și apoi îmi dau seama că e fățărnicie și...atunci devin tristă din nou. Și totuși asta nu înseamnă că nu sunt fericită. Înseamnă doar că îmi doresc mai mult.

Își balansează corpul de pe un picior pe altul, mă privește cu neîncredere și se gândește dacă să-mi spună sau nu totul. Dacă e bine să-și deschidă sufletul sau să dea întrebărilor mele răspunsuri banale. Îi spun că este o fată puternică. Îmi răspunde: a trebuit să parcurg un drum anevoios până aici și simt puțină oboseală. Acolo, adânc, știu că sunt fragilă.

Mă privea fix cu ochii ei frumoși, se juca cu degetele prin păr și aștepta indiferentă o nouă întrebare. Nu-mi trecea nimic prin cap. Degaja o forță care mă îndepărta, dar care mă îndemna să îmi doresc să o cunosc mai bine. Mi-am dat seama că a vrea să-i intru în suflet ar fi la fel cum mi-aș dori să mă arunc de pe o clădire, fiind conștient că voi termina strivit de pământ. Totuși nu mă puteam stăpâni.

-Ce vrei cel mai mult de la viață?

-Să-mi recapăt echilibrul sufletesc. Să știu cine sunt și să nu joc jocuri periculoase. E foarte important pentru mine să găsesc un echilibru.

-Între ce?

Își umezește ușor buzele și spune șoptit: între mine și ceilalți, între simțirile noastre.

-Te-ai întrebat vreodată ce așteaptă oamenii de la tine?

-De ce nu mă întrebi ce aștept eu de la oameni?

-Ți-e frică?

-Da, foarte tare! Dar nu pot lăsa să se vada. Dacă ar afla oamenii cât îmi este de frică nu ar sta o clipă pe gânduri și m-ar încolți. Mie atât de frică de ceea ce aș putea deveni. Repet, e foarte important pentru mine să știu cine sunt. Să fiu eu.

-Și cine este acest "eu"?

-Ha, ha, ha! La asta nu pot să-ți răspund. E acolo, e aici. Câteodată simt că face parte din mine, câteodată nu. Știu totuși că trebuie să rămână mereu în preajma mea.

-Visezi?

-Da. Uneori cu ochii deschiși, alteori cu ochii închiși. Dar întotdeauna păstrez contactul cu realitatea. Nu-mi permit să mă abandonez. Niciodată.

-Alături de tine ai pe cineva apropiat?

Îmi zâmbește, mă bate ușor peste umăr și pleacă. Închide în urma ei ușa. Ușa camerei și pe cea a sufletului.