În vremea în care eram în şcoala primară îmi plăcea să-mi vizitez colegii. Sunam la uşă şi, dacă se întâmpla să mi se deschidă intram, dacă nu, plecam. Aşa gândeam atunci.
Mai târziu am aflat că există anumite reguli, reguli care începeau cu "nu e frumos să" şi că se întâmpla ca, deşi oamenii nu aveau chef de tine, "din politeţe" să se facă că se bucură că te văd şi să te primească ca şi cum te aşteptau de mult timp.
Nu este însă acesta subiectul despre care vreau să vorbesc acum. Subiectul este despre o vizită, cred că ultima, în care tocmai îi spuneam amicului, ce bine e la el, părinţii se poartă frumos, ne-au servit şi prăjituri, la care el îmi răspunde, se comportă aşa pentru că eşti tu aici. Mărturisesc că nu am înţeles acest lucru şi am trecut peste. La plecare, tatăl amicului mă ia deoparte şi îmi zice: băiatul meu are un program strict, pe noi ne preocupă ca el să se ţină de acest program, iar tu ai o influenţă negativă asupra lui.
Nici acest lucru nu l-am înţeles eu bine, dar din privirea lui mi-am dat seama că e ceva rău şi am plecat ştiind că nu voi mai călca vreodată pe acolo. Ăsta a fost şi momentul în care am început să iubesc parcurile. Acestea nu au program niciodată şi nici părinţi. Sigur, nu primeam prăjituri, dar nici nu se supărau dacă stăteam prea mult.
I-am povestit bunicului această întâmplare, iar acesta, zâmbind, mi-a spus: mai mereu ceea ce priveşti prin vitrină este frumos, dar de multe ori, când intri vezi preţul, obervi că marfa nu este chiar ca cea din magazin şi, câteodată nici gustul nu e aşa cum te-ai fi aşteptat. Chiar şi vânzătoarea pe care o invidiai că este încojurată de bunătăţi, de cele mai multe ori nu se poate atinge de ele. Se întâmplă des să vrei un lucru cu orice preţ, să-l obţii, dar când încerci să plăteşti constaţi că nu ai destui bani în buzunar.
- Atunci ce să fac, să nu-mi mai doresc ceva vreodată?
- Ba da, dar doreşte-ţi doar ce se poate dori.
Ca de fiecare dată când purtam o discuţie, bunicul reuşea să planteze seminţele pentru ceea ce avea să se dezvolte în mintea mea când el nu a mai fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu