Despre întrebări

Recunosc, sunt un tip care pune foarte multe întrebări.

Nu de puține ori, uneori chiar malițios, mi s-a spus că sunt prea curios. Până la urmă ce înseamnă să întrebi? Cred că merită să ne punem întrebarea: ce este o întrebare? Care este rostul ei? Care îi sunt strategiile? Nu am intenția ca în continuare să fac teoria chibritului. Dar o să încerc câteva explicații.

Întâi de toate cred că trebuie să ne întrebăm care este motivația reală a întrebării noastre. Putem întreba din curiozitate, din dorința de a fi interesanți, de a epata, sau de a fi confirmat în ideile noastre de alte persoane, dintr-o simplă nevoie de comunicare ori, pur şi simplu, ca să ne aflăm în treabă. Toți am fost îndemnați, într-o împrejurare sau alta, de asemenea motivații.

Normal este însă ca întrebarea să fie una veridică. Să exprime un act de gândire proprie, un neastâmpăr sincer, o nevoie de clarificare. Dacă nu e decât o cochetărie, un mod de a ieși în evidenţă etalându-ţi îndemânarea, întrebarea se descalifică prin ea însăşi. Nu cauți un răspuns. Cauți apaluze ori cel puțin un salut amiabil.

Zilele trecut am fost întrebat un anumit lucru. Mi-am dat seama, după ce am răspuns și la rândul meu am întrebat același lucru, că persoana respectivă nu era interesată de răspunsul meu, ci era interesată să fie ea întrebată și bineînțeles să răspundă. Voia să-mi comunice un anumit lucru și a apelat la acest șiretlic. Mi-am dat seama, dar am trecut peste întâmplare fără a o demasca. Poate cu altă ocazie.
Până la urmă a pune o întrebare nu înseamnă lipsă de încredere. Înseamnă, în primul rând, încredere în onestitatea celuilalt și în sinceritatea răspunsurilor sale. Altfel, eu unul, n-aș mai întreba.

P.S. Ne citim mai târziu. La mulți ani!