Nu cred ca e cineva care să nu își amintească celebrele vorbe: "poți să ai și eșecuri, poți să ai și succesuri", sau "pot să fie oameni care nu vor să vorbesc cu tine". Sau de "președintele" Norvegiei și de talentul de mânuitoare a andrelelor, talent al unei distinse doamne din guvern. Nu aveţi cum să le uitaţi, de aceea nici nu mai pomenesc numele celor la care am făcut referire.
Oamenii nu le-au uitat nici pe acestea, nici pe altele. Oamenii arată zilele acestea că nu se lasă îngropaţi de un stat hidos, răbufnind într-un mod poetic. Lăsând deoparte pe aceia care au aruncat cu pietre în capul jandarmilor (şi invers), majoritatea şi-a dat măsura talentului în lozinci fermecătoare. Compuse cu umor şi mult adevăr, făcând apel la libertatea conştiinţei, sloganurile din Piaţă spun mai mult decât toate emisiunile tv la un loc.
După părerea mea, există câteva câştiguri ale momentului. Cel mai important ar fi acela că puterea a început să conştientizeze că există totuşi o limită chiar şi pentru cei mai nemernici dintre reprezentanţii ei. Dacă prostia şi hoţia ar fi fost singurele lor păcate, poate nu s-ar fi ajuns aici. Zeflemeaua însă, batjocura şi ironia permanentă la adresa cetăţenilor au pus capac.
Lumea manifestă o mare poftă de a striga împotriva puterii, de a-i pune limită şi de a o conştientiza de faptul că nu este singură pe lume şi nu poate face orice îi trece prin cap. Mă bucur că revolta celor din Piaţă a avut rezultat. Mic deocamdată, dar important e ca există. Asta e forţa cetăţenilor. Şi pe lângă asta, lozincile fluturate cu mândrie de protestatari ne spun tot ce vrem să ştim despre cei care tremură în stradă.
"Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi" - e o gaselniţă de geniu, care exprimă într-o singură propoziţie imaginea sinistră a actualei puteri. Hoţia de amploare a guvernanţilor e cea mai mare durere. Pe lângă Jos Basescu!, un simbol des întâlnit în mesajul străzii a fost madam Udrea. Care nu numai că a amuţit, precum preşedintele, dar a şi dispărut din peiasaj. De ce oare?, doar strada o vrea la fel de mult ca şi pe ceilalţi membri ai guvernului - Udrea nu uita, suntem şi-împotriva ta! Şi una care mi-a plăcut mult - Eba, tatăl tău nu vrea să vorbeşte cu noi. Frumos, nu?
Au apărut topuri pentru ele, camerele le urmăresc şi se bat pentru a le surprinde primele. Autorii lor le poartă mândri, agăţate de gât ori fluturate în aer. Unele dintre ele sunt chiar mai inspirate decât multe dintre sloganurile folosite de partide în campania electorală şi ar trebui să fie studiate atent de Basescu & co.. Ca să înţeleagă bine ce urmează.
Suntem 5.000.000 în Piaţă. Ne-a numărat Roberta! - toţi trebuie să-şi facă griji. Nu a fost uitat nimic, e semn că cetăţenii au memoria trecutului. Rănile sunt adânci şi permanent zgândărite ca să se vindece în timp. Lozincile din Piaţă, îndreptate împotriva lui Băsescu & co., exprimă nu doar furia cetăţenilor, ci şi inteligenţa lor. Asta au refuzat să credă ei, şi anume că cetăţenii văd şi înţeleg. Cetăţenii sunt inteligenţi.
Şi le transmit o veste proastă pentru ei - nu contează câţi suntem, pe Băsescu jos îl dăm!
Oamenii nu le-au uitat nici pe acestea, nici pe altele. Oamenii arată zilele acestea că nu se lasă îngropaţi de un stat hidos, răbufnind într-un mod poetic. Lăsând deoparte pe aceia care au aruncat cu pietre în capul jandarmilor (şi invers), majoritatea şi-a dat măsura talentului în lozinci fermecătoare. Compuse cu umor şi mult adevăr, făcând apel la libertatea conştiinţei, sloganurile din Piaţă spun mai mult decât toate emisiunile tv la un loc.
După părerea mea, există câteva câştiguri ale momentului. Cel mai important ar fi acela că puterea a început să conştientizeze că există totuşi o limită chiar şi pentru cei mai nemernici dintre reprezentanţii ei. Dacă prostia şi hoţia ar fi fost singurele lor păcate, poate nu s-ar fi ajuns aici. Zeflemeaua însă, batjocura şi ironia permanentă la adresa cetăţenilor au pus capac.
Lumea manifestă o mare poftă de a striga împotriva puterii, de a-i pune limită şi de a o conştientiza de faptul că nu este singură pe lume şi nu poate face orice îi trece prin cap. Mă bucur că revolta celor din Piaţă a avut rezultat. Mic deocamdată, dar important e ca există. Asta e forţa cetăţenilor. Şi pe lângă asta, lozincile fluturate cu mândrie de protestatari ne spun tot ce vrem să ştim despre cei care tremură în stradă.
"Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi" - e o gaselniţă de geniu, care exprimă într-o singură propoziţie imaginea sinistră a actualei puteri. Hoţia de amploare a guvernanţilor e cea mai mare durere. Pe lângă Jos Basescu!, un simbol des întâlnit în mesajul străzii a fost madam Udrea. Care nu numai că a amuţit, precum preşedintele, dar a şi dispărut din peiasaj. De ce oare?, doar strada o vrea la fel de mult ca şi pe ceilalţi membri ai guvernului - Udrea nu uita, suntem şi-împotriva ta! Şi una care mi-a plăcut mult - Eba, tatăl tău nu vrea să vorbeşte cu noi. Frumos, nu?
Au apărut topuri pentru ele, camerele le urmăresc şi se bat pentru a le surprinde primele. Autorii lor le poartă mândri, agăţate de gât ori fluturate în aer. Unele dintre ele sunt chiar mai inspirate decât multe dintre sloganurile folosite de partide în campania electorală şi ar trebui să fie studiate atent de Basescu & co.. Ca să înţeleagă bine ce urmează.
Suntem 5.000.000 în Piaţă. Ne-a numărat Roberta! - toţi trebuie să-şi facă griji. Nu a fost uitat nimic, e semn că cetăţenii au memoria trecutului. Rănile sunt adânci şi permanent zgândărite ca să se vindece în timp. Lozincile din Piaţă, îndreptate împotriva lui Băsescu & co., exprimă nu doar furia cetăţenilor, ci şi inteligenţa lor. Asta au refuzat să credă ei, şi anume că cetăţenii văd şi înţeleg. Cetăţenii sunt inteligenţi.
Şi le transmit o veste proastă pentru ei - nu contează câţi suntem, pe Băsescu jos îl dăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu