Mi-am dat seama că n-aș fi putut fi niciodată judecător. De ce? Am observat că de fiecare dată când ascult neînțelegerile dintre două persoane, el-ea, ea-ea, el-el, constat că ambii au dreptate. Îl ascult pe unul și da, are dreptate, îl ascult pe celălalt și da, și el are dreptate. Cred că numai dacă aș fi eu implicat într-o dispută, doar atunci ar fi doar unul care ar avea dreptate. Cum cine? Eu, desigur.
Certurile puternice cred că apar în urma încăpățânării unuia sau ambilor parteneri de a se asculta unul pe celalat. Atunci când apare o ceartă sunt implicate cel puțin două persoane, pentru că nu te poți certa de unul singur. Ideal ar fi să ne deschidem bine urechile pentru a auzi ce spune și celălalt. Până la urmă adevărul e la mijloc. Și dacă tot ne pretindem ființe raționale, nu e normal să ne comportăm ca atare și să vedem unde are și partenerul dreptate?
Partea frumoasă din treaba asta este că într-un cuplu, cei doi nefiind identici, privesc problemele din unghiuri diferite și cum fiecare e cu dreptatea lui s-ar putea ajunge și la concluzii bune, care să le consolideze relația. Totul este ca în urma disputelor să fie trase concluziile bune, dacă nu, nu e prea bine pentru cei doi.
În situațiile de el-el sau ea-ea, dacă mai au și o prietenie veche, cu atât mai mult trebuie să-și deschidă mintea și să accepte dialogul.
Concluzia mea ar fi că, toți având dreptate, ar trebui să ne ascultăm cu mai multă atenție unul pe celălalt. Așa că, ascultare plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu