Destinul

Mă descopăr câteodată fiind supărat pe cei cărora le-a dispărut curajul de a visa.

Pe aceia care au uitat să considere lupta o alternativă și acceptă palmele sau șuturile primite de la viață, cu capul plecat. Atunci când sunt loviți de viață nici măcar nu se deranjează să-și atenueze căderea. Se roagă doar ca impactul să nu fie dureros. Totuși, cred că nici nu se roagă, fiindcă, gândesc ei, oricum nu are rost. Așteaptă pur și simplu să vadă ce se întâmplă. Au renunțat la privilegiul de a alege, în favoarea comodității de a-și lua palme și șuturi. O fugă de responsabilitate care, cu timpul, transformă comoditatea în disperare și capitulare necondiționată în fața celei mai adorate forțe de pe pământ. Destinul.