Demult m-am întâlnit cu Iubirea. Era fericită, dansa, cânta, râdea. Se mai întâmpla să cadă.
Dar se ridica imediat şi iar dansa, iar cânta, iar râdea. Într-un timp căzăturile au început să se îndesească. Nici gând să se oprească, îşi oblojea rănile şi şchiopătând, dar dansând, cântând şi râzând, mergea înainte. Şi tot aşa, rănile se adânceau şi bandajele se înmulţeau. Într-o zi, Iubirea, de la nenumăratele căzături, şi-a pierdut picioarele. Atunci s-a oprit. Fără să mai danseze, fără să mai cânte, fără să mai râdă.
Cum să te gândeşti că ar exista cineva care să aibă grijă de o Iubire bolnavă, când nu a putut avea grijă de ea nici când era sănătoasă? Poate de asta vedem tot mai des pe cărările vieţii dragoste care dansează, care cântă, care şchiopătează. Din păcate, mi-e teamă că o să vedem şi iubire în scaun cu rotile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu