Este bine ca ori de câte ori trecem prin momente de viață grele,
atunci când suferim pierderea cuiva ori suntem furioși din diverse motive, atunci când suntem deprimați ori disperați, atunci când urâm ori simțim alt gen de trăire negativă, să facem tot ce putem pentru a depăși cât mai repede starea cu pricina. Nu prin a ne reține sau prin a nu recunoaște că este prezentă în interiorul nostru. Și nici prin a ne preface că nu există. Avem nevoie să ne recunoaștem latura negativă și să o conștientizăm ca atare. Cheia se găsește în propria minte, iar alegerea bună ar fi să ne debarasăm de seducția de a suferi ori de a fi furioși. Și asta trebuie să o facem în favoarea conectării la fericire și la starea de bine, abandonând egotismul dobândit mai mult sau mai puțin conștient.
Si daca ne conectam la o stare de bine, daca ne prefacem ca uitam supararea, furia, tristetea, disperarea, oare nu ne drogam cu o realitate artificiala, pe care n-o impartasim si din care nu facem parte ? Oare e bine cu bine, sau e bine fara rau ? Dar fara rau inseamna bine ? Si binele inseamna neaparat lipsa raului ? Fara una cum putem sti care e cealalta ?
RăspundețiȘtergere