Zile de dragoste - III

-Nu vreau să mă ataşez de tine, i-am spus şi după aceea, când pleci, să sufăr. Eu nu pot să nu mă implic. După aceste zile minunate, însă, putem să facem cumva să fie bine. Să avem răbdare, să..
-Oprește-te! Te rog, nu face asta. Nu încerca să faci planuri cu iubirea, nu merge așa.

Câtă dreptate avea. Atunci am promis că n-o să mai fac asta, n-o să mai împing lucrurile, n-o să le mai calculez, în avans. Îi sărut buzele, buzele ei care miroseau a citronadă. Are niște ochi foarte frumoși. Inspir ușor, ca să dau posibilitatea furnicăturilor din piept să coboare până în stomac. Fiecare atingere a ei mă face să surâd. Mi-a luat palma în palma ei și se joacă cu degetele mele, împletindu-le în ale ei. Nici nu miroase a parfum. Nu miroase și asta mă zăpăcește. Cum adică să nu miroasă?

E atât de bună, de cuminte și atât de fericită atunci când îi sărut mâna, podul palmei și buricele degetelor. Mă priveşte direct în ochi, mi-i sărută, după care zâmbește. Zâmbesc și eu, așa cum o fac de câteva zile de când am cunoscut-o, cu toată faţa, cu ochii, cu buzele, cu gândul. Chiar şi atunci când nu sunt cu ea. 

-Săruţi bine, i-am spus, iar ea își ascunde buzele ca şi cum ar fi fost prinse la furat. Râde zgomotos și cu o poftă cum rar am mai văzut. Mă uit în jur, oarecum jenat de râsul ei atât de puternic.

-Iubit-o, eşti minunată, îi spun în timp ce o îmbrățișez pentru a nu știu câta oară. Să ne grăbim...altfel o să pierzi autobuzul…
-Da, da, îmi răspunde, cu o ușoară urmă de tristețe în glas.

Observ că în ultimele ceasuri, cât am fost împreună, nu am pierdut contactul fizic. Ne-am ținut de mână, m-am jucat prin părul ei, fără să-i pese că-l ciufulesc, ne-am sărutat, iar acum, când trebuie să plece, imi e frică să îi dau drumul.

În staţie a găsit o monedă. Se apleacă, o ia, și după ce scoate portofelul, o aruncă printre celelalte monede, spunându-mi:  Nici nu-ți imaginezi câte monede găsesc în fiecare zi. Îmi vine să o sărut într-una, atât de naturală este în gesturi şi reacţii. E simplă. Simplă şi frumoasă. Am luat-o de mână și am rotit-o într-o piruetă asemeni celei din Piața Palatului, atunci când dansam. Râde, e fericită. Și eu la fel.

Urcă în autobuz abia după ce am mai sărutat-o încă o dată. Îi zâmbește șoferului și se așează repede pe un scaun, la geam, privindu-mă cum rămân în urma autobuzului. Oamenii din stație, după ce autobuzul nu se mai vede, își îndreaptă privirea către mine. Să știe toată lumea cât sunt de fericit și de norocos. Ding-ding, mesaj. Îl citesc dintr-o suflare. Sunt convins că cei care mă analizează, de când am rămas în stație, ar plăti bine să știe ce mi-a scris. Sunt convins că și voi...