Uneori citim texte care ne motivează, ne încurajează, ne inspira, alteori, dimpotrivă, ne descurajează, ne sperie ori ne deprimă. Folosim forța cuvântului, fără să știm, de multe ori, efectele lui misterioase. Scriu ceea ce scriu și sunt conștient de faptul ca tu, voi nu o să iubiți ca mine, nu o să suferiți ca mine și nici n-o să aveți aceleași regrete. Hotărârile luate de mine, deciziile mele se raportează la viața mea, la situația mea, la personalitatea pe care o am, la oamenii care-mi sunt în preajmă. Pentru mine este cel mai bine, pentru tine, nu.
Asta e partea care-mi displace. Chiar dacă scriu, nu pot intui efectele hotărârilor mele. Deci, nu pot să spun care e cea mai bună alegere pentru unul ori pentru altul. Eu iau anumite hotărâri atunci când știu că nu există altă posibilitate, chiar dacă asta presupune să mă rănesc pe mine sau pe altcineva. A decide, presupune, câteodată, să te miști, pur și simplu. Să nu trenezi asupra problemelor, ele nu se rezolvă de la sine. Problemele, odată aparute, se rostogolesc asemeni bulgărilor de zăpadă, mărindu-și continu volumul.
Sigur că am și eu o grămadă de decizii pe care regret că nu le-am luat mai devreme. Am și regrete pe care am hotărât să le uit. Indiferent de orice, viața nu merge decât înainte (asta dacă, desigur, nu ți se întâmplă să mori). Chiar mă întrebam odată, cum de cred unii în viața de apoi, când ei sunt atât de nesiguri de această viață, trăind cu frica de nou, cu toate că fiecare zi ne aduce ceva nebănuit, neașteptat? O să trăim sau nu veșnic, nu știm, dar sigur o să murim. Și?
Oamenii așteaptă să li se întâmple, să le aducă ziua ceva, nu să aducă ei zilei ceva. Eu am ajuns la concluzia că trăim prea mult, pentru câte zile irosim. Vi s-a întâmplat, cu siguranță și mie, să folosiți shopingul ca metodă de terapie. Am înțeles, la sfârșitul unei ședințe, că nu am nevoie de lucruri ca să trec peste stări. Fuga după lucruri de care nu am nevoie nu mă salvează de nevoia de a avea ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu