-Auzi, oricât de bine te-ai simți, dându-ți seama că ai avut pentru a nu știu câta oară dreptate, trebuie să recunoști că nu este o imagine plăcută să-ți vezi semenii căzuți în mizeria propriului lor destin.
-Tu spui asta, tu care nu crezi în destin?
-Poate că nu cred în destinul zeilor, în cel decis de ființe superioare. Dar în destinul oamenilor cred. În hotărârile lor, de cele mai multe ori imbecile, hotărâri care le marchează viața fără ieșire. Atunci când urmezi o anumită cale este imbosibil să nu ajungi la finiș. Unele cărări sunt construite în așa fel încât nu există cale de întoarcere. Însă oamenii sunt orbi și nu văd asta. Ori sunt prea mici în comparație cu propria lor imbecilitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu