Dragii mei cititori,
Am lipsit ceva vreme de pe blog. În tot acest timp am dus dorul scrisului şi cred că dacă nu mă hotăram să revin acum la el, uitam până şi parola de blog.
De curând am mai adăugat încă un an la vârsta mea și mă simt foarte bine. În fine, despre altceva vreau să scriu.
Acum puțin timp mă gândeam la o vorbă foarte cunoscută: "ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!". O vorbă care cuprinde foarte mult bun-simţ. Realitatea însă ne învaţă și altceva. Se întamplă adesea să-i facem cuiva ceva care nouă ne place și lui, nu. Cum reacţionăm atunci? Un caz ciudat, nu-i așa?
Mi s-a întâmplat și mie de atâtea ori să-mi exprim simpatia faţă de cineva şi să îmi dau seama că respectivului/ei nu-i plăcea să i se spună lucrurile în mod direct. Nici bune, nici rele. Altădată mi s-a întâmplat să vreau să ascult problemele cuiva tocmai din dorința de a fi de folos, iar acelei persoane să nu-i placă să vorbească.
Și sigur că am întâlnit şi eu persoane care au acționat într-un mod frumos faţă de mine, dar acel mod de a acţiona m-a deranjat.
Toţi suntem suciţi în felul nostru, toți avem "fixurile" noastre, că doar de aia se zice că suntem unici. Important este să reușim să găsim calea de mijloc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu