Mereu tânăr

Dimineaţă, înaintez cu greutate spre bucătărie, în mod mecanic întind mâna şi apuc o ceşcuţă, arunc în ea un cub de zahăr brun şi două linguriţe de nesss.
Privesc ceasul, ora 6,30, aş fi putut să mai dorm, dar n-am vrut să-mi încep dimineaţa cu o înfrângere. În timp ce torn apa fierbinte în ceşcuţă mă gândesc de ce mai mereu spun: "îmi fac o cafea", pentru că întotdeauna, sâmbătă ori duminică, atunci când sunt acasă, îmi fac ness. Ora 6,35 şi deja am început să-mi pun întrebări. Şi, în timp ce aburi se ridică din ceşcuţă, gânduri coboară peste mine. Stau pe scaun, învârt linguriţa prin ceşcuţă şi privesc pe geam, în gol. Mă simt bătrân, îmbătrânit ca la optsprezece ani, când ai parte de prima dezamăgire şi cu gândul nostalgic la vremea când erai mai tânăr, de exemplu la şaptesprezece ani. Deodată aud o voce feminină:
Hai că ai început să mă enervezi. De ce ai tot timpul această obsesie - că eşti bătrân?
Ai dori să fiu mereu tânăr?, întreb.
Nu ai decât extreme?, continuă vocea să ma interogheze.
Da. Atunci când fac ceva îmi place să ard, să mă consum.
Ia priveşte unde era pasărea Phoenix, zise vocea. Şi acum în ce fază eşti?
Acum pe bune, continuai eu, ar fi ciudat să fiu mereu tânăr, fără să-mi pese şi frumos. Câteodată devin păsător şi urât...
Păsător de la pasăre? întrebă vocea râzând.
Am continuat să sorb din lichidul încă fierbinte. Cred că sunt la fazade cenuşă. Dar până şi cenuşa trebuie să aibă o viaţă a ei. Am deschis computerul şi am căutat o melodie din alte vremuri, parcă de pe vremea când eram bătrân de tânăr.