Soseşte această clipă, care a mai fost şi probabil o să mai fie. În jurul tău apele se liniştesc, reuşeşti să te închizi în tine şi să ieşi din furtuna evenimentelor.
Furtuna se manifestă, aşa cum se manifestă şi cei care prin tulburarea lor o sporesc zilnic. Este ceva însă, ca atunci în acea zi, în care trebuia să fi într-un loc anume, la o anume oră. Dar nu ai ajuns. A intervenit ceva şi nu ai ajuns când trebuia. Ştii că nu ai cum să mai ajungi vreodată, iei loc pe o bancă, ori dacă e frig intri undeva să bei o cafea.
Sorbi încet din ceaşcă şi simţi lichidul ca pe o justificare - stau aici pentru a bea cafeaua, priveşti la oamenii din jurul tău: îngânduraţi, încruntaţi, grăbiţi şi îţi dai seama că şi tu, acum câteva minute erai la fel. Ca într-un film, ca într-un vis şi deodată vezi un colţ al cortinei, te duci acolo, dai cortina într-o parte şi vezi spectatorii, care nu se uită la tine. Părăseşti scena, te aşezi pe un scaun şi priveşti spectacolul. Te cuprinde un uşor regret , acel spectacol merge şi fără tine. Îți reaminteşti că, acum câteva minute aveai impresia că trebuie să faci ceva, altfel se va întâmpla ceva. Dar, iată că nu ai făcut şi ceva-ul nu s-a întâmplat, pământul se învârte în continuare şi fără tine şi parcă se învârte mai bine aşa. Cafeaua se termină, laşi banii pe farfurioară, saluţi fata de la bar printr-o mişcare din cap şi ea îţi răspunde, să ai o zi frumoasă, te întorci către ea şi îi zâmbeşti, după care ieși în stradă. Mergi agale spre tramvai cu speranţa că tramvaiul va veni mai târziu. Observi un pescăruş, faci o poză. Şi asta fără să observi oamenii care trec grăbiţi pe lângă tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu