Gândurile de seară m-au năpădit.
Şedeam eu cuminţel şi deodată, pe înserate, mă trezesc cu gândurile peste mine. Doream să mă ascund dar împreună cu seara a venit şi gândul. Seara. Oare de ce nu există şi gânduri de dimneaţă? Având în vedere că dimineaţa sunt odihnit şi pot gândi mai bine ar trebui să existe şi gând de dimineaţă. Seara, acestea vin grele peste mine, simt că mă sufocă, nu le pot opri, nici măcar nu le pot gândi. Simt acum cum stau pe mine, scutur haina şi gândurile cad pe duşumea, aşa cum se aşterne seara zăpada pe trotuare. După un timp prind un gând, acesta îşi vâră capul între umeri şi tace mâlc. Îl privesc puţin, deschid larg fereastra şi îl zvârl în noapte. După ce îl mai privesc o vreme, închid fereastra şi merg la culcare. Ştiu sigur că gândul meu de seară nu cade. El continuă să plutească până ce va ajunge în mintea cuiva să-l gândească.
P.S. În mintea ta a ajuns?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu