Seara...

soarele apune greu dupa blocuri.

Mă uit pe fereastră şi încerc să aflu un motiv pentru a ieşi în stradă. Dar constat că strada şi-a pierdut cheful de mine, nici măcar copacul uscat de pe trotuar nu mai are chef să mă vadă. Am pus telefonul la încărcat deşi am îndoieli cu privire la faptul că cineva ar mai vrea să mă sune, aşa că deschid computerul şi încerc să tastez câte ceva. Aerul, greu, apasă peste mâinile mele, mă simt ca într-un vis ce este pe cale să devină coşmar, mă mişc din ce în ce mai greu. Gândurile, aidoma unor lanţuri, îmi prind mâinile şi, curios, îmi place, nu vreau să mă eliberez.

M-aş descompune în cuvinte, până la ultima slovă a gândurilor mele şi m-aş expune de-a lungul paginilor, până când din mine nu va mai rămâne decât oboseala şi dorul acestei zile.