Mi s-a întâmplat astăzi. Am auzit, întâmplător, o discuţie între două tipe.
Cred că aveau 22-23 de ani. N-am auzit până astăzi două persoane să vorbească atât de urât una cu alta. Am spus persoane, deci şi bărbaţi. Am fost martor la nişte declaraţii pe care nu îmi doresc să le mai aud vreodată. Cele două discutau despre avortul pe care trebuia să-l facă una dintre ele. Aceasta urla cât putea, că ea nu face avort. Cealaltă, care părea să-i fie soră, o ameninţa că o omoară cu bătaia dacă nu se conformează. Jigniri, înjurături, pe care, după cum v-am mai spus, nu le-am mai auzit până acum. Înainte să mă îndepărtez am mai reuşit să aud: mă arunc în faţa maşinii, dar avort nu fac!
Este a doua oară când aud vorbindu-se despre aşa ceva, despre o posibilă crimă (pentru mine, avortul reprezintă un omor). Îmi aduc aminte cum, pe vremea când eram copil, mama vorbea cu o prietenă de-a ei, iar aceasta îi spunea că o să facă avort, pentru că aşa voia soţul ei. Mama, desigur, i-a spus să nu facă aşa ceva. Ar fi avut o fetiţă. Îi cunosc, mă întâlnesc şi acum cu ei, nu au copii, mi-e silă de ei.
Nu îmi pot explica cum se face că există oameni care se tem să dea naştere unui copil, unei vieţi, dar nu le este teamă să omoare? Mintea mea nu poate cuprinde aceste monstruozităţi pe care suntem capabili să le facem, comparabil cu atâtea lucruri mult mai simple şi mai frumoase. Unele mame îşi abandonează copii abia născuţi, altele îi omoară. Taţi care dau imediat bani pentru un avort, pentru că au fost suficient de bărbaţi pentru a concepe, dar nu îndeajuns de cumsecade ca să iubească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu