Încă o seară în fața monitorului. Deschid cu grijă laptop-ul ca și cum aș deschide o cutie în care se află ceva casant.
Gândul îmi zboară către cei în care am avut încredere și m-au decepționat. Întotdeauna am crezut că prietenia nu poate avea decât o singura formă - pură, și că prieteniile există dincolo de alegerea politică, alegerea sportivă, dincolo de orice. Cred că prietenia e undeva sus, într-un loc ce trece dincolo de vremuri, de griji. Nu am regrete și știu că aș proceda la fel dacă ar trebui să o iau de la început. Îmi displace să cântăresc încrederea după eficacitatea ei. Nu merită încrederea acordată mi se pare o expresie falsă. Când acord încredere cuiva renunț la teama de a fi dus de nas, ba chiar nu-mi pasă dacă aș putea fi păcălit. Cred că omul e asemenea unui balon. Are un lest și prin fiecare faptă bună se înalță, și cu cât mai multe fapte bune, cu atât înălțimea crește. Dacă dai o haină nouă cuiva, nu e vina ta că acela care a primit-o o murdărește. Poate să te întristezi un pic de faptul că nu a știut să aibă grijă de haină.
Se poate să fiu egoist. Poate că sunt cu gândul doar la aerul rarefiat și curat al înălțimilor de aceea acord încredere oricui, oricând. Și când îmi vine câte un gând ca acesta, greu ca un sac-lest, îmi spun: până la urmă, în nacelă, e loc suficient.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu