De cele mai multe ori, atunci când vine vorba de atuurile cuiva, se aduce în discuție deșteptăciunea, capacitatea de a face fața noilor medii, abilitatea de a cunoaște cum să vinzi ori să te vinzi.
Undeva, departe, a rămas omenia, tipul acela de interacțiune care te pune mai puțin pe tine în față și mai mult pe celălalt. A dispărut în majoritatea mediilor competitive, și în care se află oameni inteligenți, înțelegerea și dispoziția de a-l asculta pe cel de lângă tine.
Undeva, departe, a rămas omenia, tipul acela de interacțiune care te pune mai puțin pe tine în față și mai mult pe celălalt. A dispărut în majoritatea mediilor competitive, și în care se află oameni inteligenți, înțelegerea și dispoziția de a-l asculta pe cel de lângă tine.
Din fericire pentru mine am acces la astfel de medii. Zic din fericire pentru că îmi face plăcere să stau în preajma oamenilor care gândesc, au ambiții, vor să facă performanță. Totuși...în momentul în care cineva te ataca fară un motiv întemeiat, când urmărește să greșești pentru a te taxa, parcă nu mai vrei oameni lângă tine, cauți izolarea.
Întotdeauna, inteligența va rămâne un motiv de laudă, dar nu suficient pentru a fi respectat. Consider inteligența o povară pe care mulți nu știu să o care. Am cunoscut oameni deștepți, care deveniseră atât de siguri pe ei, încât ajunseseră să creadă că nimeni nu le mai putea ajunge la nas. Dacă ești instruit, nu înseamnă că e musai să te lauzi cu asta neîntrebat. Vor fi alții care să-ți evalueze talentele.
Așa am început să prețuiesc persoanele care îmi trezesc sentimentul de corectitudine, de cinste, de onoare. Fără toate astea ce ar reprezenta ei? - niște oameni, accidental deștepți, dar nimic mai mult. Și ca să parafrazez o vorbă celebră: să fii deștept (domn) e o întâmplare, să fii om e lucru mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu