"Câteva" gânduri din clasa întâi

Postare nerecomandată celor făr' de copii. Nu de alta, dar există riscul de a vă plictisi şi, sincer, nu-mi doresc.

Sunt la școală. Clasa întâi. Cred că v-ați dat seama că nu e vorba despre mine, ci despre Radu. Eu am doar noi cunoștințe. Părinții colegilor lui Radu. Diverse discuții. Al meu face, al meu drege, a mea e nu știu cum etc. Tac, ascult și deodată mintea mi-o ia razna. Ca de fiecare dată dealtfel.
Atunci când apărem pe lume suntem toți la fel. Adică proști. Avem un creier precum o coală de hârtie ușor mototolită. Câteva "crețuri" (pentru cei "deștepți", circumvoluțiuni) elementare care ne ajută să respirăm, să înghițim și cam atât. Pentru ceea ce urmează responsabili sunt, în cea mai mare parte, părinții sau cei care ne educă. Diferențele dintre noi de aici apar. Pentru unii părinți educație înseamnă aia ai voie, aia n-ai voie. Dacă te rezumi la atât, fără a-i explica, e în zadar. Mai aud ai grijă, nu repet a doua oară. Ba să repeți și a noua oară dacă trebuie. Foloseşte alte cuvinte, dar repetă. Sigur că sunt de acord că neascultarea trebuie pedepsită, dar pedeapsa trebuie să se facă prin asumarea consecinţelor. Chiar dacă se spune că bătaia e ruptă din Rai, eu nu sunt de acord cu asta. Din durere fizică ori umilinţă, din practicarea unui raport de forţe inegal, copilul nu poate învăţa decât cel mult că acela care este mai puternic face regula. Desigur, cel mai puternic fizic. E bine ca după ce-i tragi două-trei palme să te apuci să îndrepţi greşeala făcută de copil fără să-l implici? Cred că nu. De ce se procedează aşa? Din dorinţa de a vedea totul rezolvat, din lipsă de timp facem ce facem, şi facem prost, pentru ca lucrurile să intre cât mai repede pe făgaşul lor. Atunci când greşeşte, în loc să-l punem să-şi ceară scuze, ne cerem noi în locul lui, ne grăbim să-i luăm altă jucărie în locul celei pe care tocmai a stricat-o. Ne sare ţandăra imediat ce copilul vine şi recunoaşte o greşeală tocmai facută şi, pe negândite, îi spunem: ţi-am spus eu...  

Minciuna şi adevărul le pedepsim aidoma, astfel că, copilul trage singura concluzie logică: hoţul neprins - negustor cinstit. Suntem schimbători. În faţa copilului dăm sfaturi, iar atunci când avem impresia că nu ne aude îl lăudăm în faţa cunoştinţelor cât de şmecher este şi cum ne manipulează. 
Am mai auzit vorba: e mic, nu înţelege. Nimic mai fals, ca să zic aşa. Dacă nu e mic pentru a pune întrebarea, atunci nu e mic nici pentru a primi răspunsul. Doar cuvintele folosite sunt cheia. 
Nu cred că, copii, trebuie lăsaţi să ia decizii singuri, de capul lor. Deciziile trebuie discutate, fiecare să-şi aducă şi mai ales să-şi susţină argumentele. Nu exemplul personal trebuie să aibă prim planul. E bine să aduci, ca părinte vorbesc, cât mai multe exemple în discuţie, să arăţi cum unul ori altul au ajuns să aibă succes sau să aibă eşec. Cu deschidere şi sinceritate. 
Avem tendinţa de a ne scoate în evidenţă, de a ne exagera calităţile şi de a nu ne recunoaşte defectele. Vrem să părem eroi în ochii copilului. Dar aţi observat că reacţia e mult mai bună atunci când le vorbim de năzbâtiile pe care şi noi le-am făcut? Aţi observat cum le strălucesc ochii şi cum nu se mai satură să asculte că şi noi am fost copii, am încălcat regulile şi am suportat consecinţele? Că nu am luat întotdeauna note mari, că nu am învăţat foarte bine la toate materiile. Nici nu cred că e bine, cred mai degrabă că trebuie să-i descoperim cât mai repede aptitudinile şi, pe cale de consecinţă, să facem tot posibilul ca acestea să se dezvolte. Ceea ce e mai bun trebuie ajutat să se dezvolte cât mai bine. Nu cred în ideea: e bun la toate. E bun la toate, dar nu face nimic bine până la capăt. 
Trebuie să mai acceptăm şi faptul că viaţa socială a copilului nu ne implică în totalitate. Că nu ne spune totul, are şi el mici secrete. Acestea îi sunt necesare pentru a-şi face lumea lui interioară şi nu înseamnă că ne minte. Are prieteni, pe care nu îi vom cataloga ca fiind buni ori răi, dar despre care ne putem spune părerea. Toţi avem o latură pozitivă şi de la oricine putem învăţa. Uşa trebuie lăsată deschisă pentru prieteni, fiindcă e mai la îndemână controlul. Anturajul care nu e bun e un fel de sperietoare pentru părinţi. Aşa cum gustul pentru orice altceva se educă, tot aşa şi gustul pentru prieteni. Dacă intră într-o gaşcă de golani, trebuie găsită modalitatea de a fi îndepărtat de acolo, pentru că nu putem elimina gaşca. Deja am ajuns la găşti şi, ca să fiu cinstit, mai am până acolo. Nu mult, dar mai am. 
Aşa că...mă opresc aici cu cele "câteva" gânduri din clasa întâi.