Iar am avut o pauză îndelungată.
În fond ce reprezintă acest blog? Ce reprezintă un blog? Cum reușeam să trăim înainte de a avea blog? Uite așa! Simplu. Trăiam pur și simplu. Între timp au apărut pc-urile și viața a început să fie impură, dar simplă. Această simplificare, această ușurare a vieții apăruse ca o promisiune. Ne spuneam: vom face viața mai ușoară, vom avea o viață simplificată.
Oare de ce nici un matematician nu ne-a spus că simplificarea înseamnă reducerea termenilor? Că în partea de jos (a fracției, pentru neinițiați) se află ceva pe care îl simplificăm cu ceea ce găsim sus. Folosim paranteze, introducem totul între paranteze, "matematiciem" totul și apoi căutăm asemănări. În momentul în care găsim asemănări, reducem.
Totul se reduce la nivelul butonului de telecomandă. Cred că în curând am să ajung să urăsc acest cuvânt: telecomanda. Atunci când telecomanda s-a umplut de butoane, atunci când totul s-a redus la o schemă vizibilă, nu ne-a mai rămas decât să alegem. Nu ne-a mai interesat fondul, apoi nici forma. Ne-a interesat doar butonul. Noua întrebare a devenit: să apăs sau nu pe buton? Dintr-o dată am devenit parte a unei telecomenzi, am devenit un buton care la final a devenit butoff. Într-o zi o să devenim un username cu parola aferentă. Tot atunci, cuvântul parolă ne va înlocui intimitatea. Puterea parolei ne va asigura intimitatea ori cel puțin o va lăsa la îndemâna unei mici categorii de oameni.
În fond ce reprezintă acest blog? Ce reprezintă un blog? Cum reușeam să trăim înainte de a avea blog? Uite așa! Simplu. Trăiam pur și simplu. Între timp au apărut pc-urile și viața a început să fie impură, dar simplă. Această simplificare, această ușurare a vieții apăruse ca o promisiune. Ne spuneam: vom face viața mai ușoară, vom avea o viață simplificată.
Oare de ce nici un matematician nu ne-a spus că simplificarea înseamnă reducerea termenilor? Că în partea de jos (a fracției, pentru neinițiați) se află ceva pe care îl simplificăm cu ceea ce găsim sus. Folosim paranteze, introducem totul între paranteze, "matematiciem" totul și apoi căutăm asemănări. În momentul în care găsim asemănări, reducem.
Totul se reduce la nivelul butonului de telecomandă. Cred că în curând am să ajung să urăsc acest cuvânt: telecomanda. Atunci când telecomanda s-a umplut de butoane, atunci când totul s-a redus la o schemă vizibilă, nu ne-a mai rămas decât să alegem. Nu ne-a mai interesat fondul, apoi nici forma. Ne-a interesat doar butonul. Noua întrebare a devenit: să apăs sau nu pe buton? Dintr-o dată am devenit parte a unei telecomenzi, am devenit un buton care la final a devenit butoff. Într-o zi o să devenim un username cu parola aferentă. Tot atunci, cuvântul parolă ne va înlocui intimitatea. Puterea parolei ne va asigura intimitatea ori cel puțin o va lăsa la îndemâna unei mici categorii de oameni.
Știu, v-am expus o imagine distopică. Dar am să revin cu întrebarea: cum reușeam să trăim înainte de a avea blog?
Răspunsul meu e acesta: însemnări zilnice. Răspunsul vostru care e?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu