miercuri, 30 martie 2011

Relaxare

Cred că ați auzit de multe ori spunându-se: Trebuie să faci în așa fel încât banii să lucreze pentru tine. Nefiind un investitor, am decis să lucrez eu. Îmi voi lăsa banii să se relaxeze. Nu înțelegeți ce vreau să spun? Vă explic.
Îți trimiți banii undeva, la o bancă să zicem, să lucreze pentru tine. Și de cele mai multe ori aceștia sunt concediați. Te duci la bancă să te interesezi: Ce s-a întâmplat? Banii mei lucrau pentru mine. Ți se răspunde: Da, îmi amintesc de banii tăi. Întârziau, nu prea aveau chef de lucru. A trebuit să-i concediem.
Așa că, decât să fie concediați de alții, am decis să-mi las banii să se relaxeze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu