Am prins eternitatea cu ambele mâini și fără să mă mai gândesc am tăiat-o în bucăți. După care, am adunat cu atenție toate părticelele și le-am pus bine, în buzunarul de la piept.
De câteva ori de atunci s-a întâmplat, ca ducând mâna la piept, să-mi doresc să ofer câte o fărâmă de veșnicie. O prindeam cu mâna, dar niciodată nu ajungea în alt buzunar de la piept. Doar una...una singură...pe care nici măcar nu am simțit când și-a luat zborul. Până să-mi dau seama că degetele mi se descleștaseră și ți-am întins palma, dispăruse. O puteam vedea strălucind în buzunarul tău de la piept.
Astăzi m-am hotărât să fac un mic inventar. Le-am înșirat și am început să le număr. Nu-mi lipsește niciuna. Le analizez cu atenție și observ una diferită de celelalte: e chiar părticica ta de eternitate care a ajuns în buzunarul meu de la piept. Și acum mă întreb: oare eternitatea pe care ți-am dăruit-o mai trăiește? O mai ții în buzunarul de la piept? Sau...a murit?
Cât poate să-mi fie de dor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu