Absența ta este ca o rană care mă face să mă strâng, luând forma unei dureri. Prin pleoape, întunericul îmi străbate un cerc de stele multicolore.
Umbra-mi moare, iar greutatea ei mă trage spre tine. Fata pe care de ceva timp o visez, îmi șoptește numele tău, încercând astfel să mă repare. Ochii tăi migdalați mi-au fost ca niște mușcături arzânde-n inimă. Și spinii trandafirului tău, trecut printre buzele mele, au dat naștere celei mai frumoase nuanțe de roșu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu