...câți?

Ceea ce urmează să vă spun este inspirat de videoclipul de mai jos. Chiar dacă e în limba rusă, e suficient să-l priviți pentru a înțelege tot.

De câte ori nu ți-au tremurat genunchii când ai văzut o fată frumoasă, așezată pe scaunul de alături în metrou sau tramvai(eu cu astea circul din când în când), dar n-ai avut curajul să-i adresezi un cuvințel sau cel puțin să-i zâmbești? 

De câte ori n-ai tras cu ochiul la vreun băiat frumușel ori unul mai urâțel, dar deosebit, care să te facă să crezi că e genul tău de om, fie pentru că citește același autor ca tine, fie pentru că zâmbește frumos. 

Mulți dintre cei care sunt încă singuri și își caută jumătatea, fac treaba asta dimneața, cu ochii pironiți de somn, sau seara, cu pleoapele obosite. Puțini au curajul să vorbească, să se destăinuie, să facă un compliment, să ridice privirea și să nu mai plece din ochii celuilalt. Li se pare că riscă. 

Oamenii, oportunitățile, timpul, trec pe lângă noi, iar noi rămânem cu regretul că nu am făcut nimic. Noi dorim să ne caute alții, să ne vorbească alții, mereu alții să ne deschidă drumul. Noi doar așteptăm, oferim zâmbete târzii, dar invidiem poveștile altora.
Câți se plâng, zi de zi, că nimeni nu-i observă ori nu-i iubește? Câți s-au așezat lângă cineva care le-a plăcut, dar și-au continuat drumul? Sau câți dintre cei care s-au plăcut, au preferat să coboare la stații diferite?